„Asmodeu” (1871-1874) „Asmodeu”, subintitulată „revistă săptămânală, politică, literară, comercială, industrială”, era, în fond, o publicaţie satirică, după cum precizează şi în „Profesiunea de credinţă” din primul număr, apărut la 14 martie 1871 : „Având speranţa să înfiinţăm un jurnal umoristic stabil, ne-am pus toate silinţele a grupa în jurul acestuia mai multe pene cari s-au distins în acest genere. Ne vom ocupa tot aşa de riguros de societate ca şi de politică, ambele fiind strâns legate. Dacă nu sunt caractere şi moralitate în societate, nu sunt nici în politică”. Critica monarhiei a constituit principalul obiectiv al revistei.

Ironiile incisive, persiflările batjocoritoare nu vizau numai pe monarh, ci şi pe cei care îl adulau şi-l slujeau cu servilism. „Claponul” (1877) De formatul unui carnet de buzunar, „Claponul” a apărut doar în 6 numere, în 1877, având, pe copertă, următoarele subtitluri: „Foiţă hazlie şi populară. Apare când iese de sub tipar. Tirajul se face în 33333 exemplare. Deviza este: ieftin şi bun!” Iar în articolul – program din primul număr, se spunea: „Acest organ rococo s-a hotărât să apară meteoric în broşuri de 32 de feţe, în cari un comitet de redacţie (patruzeci fără unu de colaboratori) vor înşira producţii variate, prea nostime şi caraghioase” Cei „patruzeci fără unu” de colaboratori erau însă unul singur: I. L. Caragiale, care redacta în întregime publicaţia. „Moftul Român” (1893 – 1902) „Moftul Român”  a fost o revistă umoristică înfiinţată de Caragiale în ianuarie 1893, după ce acesta se retrăsese din gazetărie (la sfârşitul anului 1889). Publicaţia era subintitulată ironic „Revista spiritistă naţională, organ pentru răspândirea ştiinţelor oculte în Dacia Traiană”.

În ea au fost publicate unele dintre cele mai valoroase schiţe caragialiene. Începând cu numărul 11 a devenit ilustrată, publicând şi caricaturi. Revista a apărut, cu unele întreruperi, până în anul 1902. Prim redactor a fost Anton Bacalbaşa, iar printre colaboratorii ei s-au numărat: D. Teleor, E. Gârleanu, I. Al. Brătescu-Voineşti, Al. Cazaban. ”Calendarul Moftului Român”, pe anul 1908, de I. L. Caragiale, a apărut la Bucureşti. „Zeflemeaua” (1901-1904) În 1901 apare „Zeflemeaua”, sub direcţia celebrului George Ranetti, care a condus între anii 1899-1901, împreună cu Anton Bacalbaşa, o altă publicaţie satirică: „Moş Teacă”. „Zeflemeaua” “îşi propune să demaşte şarlatania, îmbrăcată în haine pompoase, să combată necinstea cocoţată sus”. „Furnica” (1904-1916, 1918-1930) „Furnica”  a fost o revistă umoristică, înfiinţată în anul 1904, condusă de George Ranetti şi N. D. Ţăranu. Revista cu conţinut satiric a apărut săptămânal, între 19 septembrie 1904 – 14 noiembrie 1916 şi 14 decembrie 1918 – 8 octombrie 1930, şi avea în paginile sale cugetări, epigrame, glume, maxime, versuri, însoţite pe alocuri de caricaturi şi ilustraţii. Textele revistei au fost scrise aproape în totalitate de cei doi fondatori. Pe lângă articolele acide şi agresive la adresa Guvernului, sarea şi piperul au fost date de caricaturile lui Ary Murnu. Pe parcursul celor 30 de ani de existenţă, revista a publicat o serie de pamflete la adresa elitei societăţii, precum şi la adresa clasei politice, inclusiv regele. Pentru textele publicate, autorilor le-au fost intentate mai multe procese, din partea celor care s-au considerat calomniaţi. Revista s-a făcut cunoscută printr-o serie de manifestări publice mai puţin obişnuite. Astfel, în primul an de apariţie, Ranetti şi Ţăranu au deschis o cârciumă în Parcul Cişmigiu, “Cârciuma Furnica”. În ziua deschiderii cârciumii, cei doi au oferit tuturor clienţilor consumaţie pe gratis, iar la sfârşitul zilei s-au declarat falimentari. Între 1917 – 1918, G. Ranetti a scos la Iaşi o altă revistă umoristică, „Greerul”, împreună cu P. Locusteanu. Ranetti a publicat sub numeroase pseudonime: Romeo, Tarascon, Gh. Biciuşcă, Jorj Delamizil, Chiriac-Napadarjan, Contele de Tekirghiol, Prinţul Ghiţă, Coco, Cyrano, Sandernagor sau Ghiţă Delagambrinus. ”Nastratin” (1942) La Biblioteca Academiei s-au păstrat câteva exemplare dintr-un alt… ”Nastratin” (autointitulat: ”Mare săptămânal de șarje și umor”), care apărea la București, în 1942. „Urzica” (1948-1989) „Urzica” a fost o revistă de satiră şi umor, care a apărut în perioada 1948-1989, publicând literatură umoristică şi grafică satirică. Revista a fost înfiinţată în 1948, din „sarcină de partid”, de Aurel Baranga. „Urzica” este una dintre apariţiile vremii comuniste, în care se glumeşte pe seama celor de la putere şi a conflictelor ce apar între aceştia. În revistă erau accentuate unele dintre greşelile sistemului, acestea fiind criticate într-un mod ironic şi amuzant. În primul număr, cei de la conducerea revistei îşi justifică apariţia, nu pentru că s-ar fi simţit obligaţi, ci pentru că aşa au făcut şi celelalte publicaţii. Această justificare apare într-un articol program prin care explică linia pe care vor merge: “Încredinţaţi că o revistă de humor este, înainte de orice, un lucru foarte serios, nu ne abatem nici noi de la această îndatorire”. Revista a apărut bilunar în perioada 1949-1975, cu obiectivul de a ilustra lupta de clasă, lunar între 1975-1980 şi o dată la două luni între 1981-1989. (Va urma)

HORAŢIU ŞERB

(Text publicat în revista ”NASTRATIN” nr. 3; aprilie 2011)