Povestea noastră, ca multe altele asemenea ei, de altfel, începe într-o splendidă zi de joi, cam pe la prânz. Nastratin se ridică de pe scaun,  tacticos, și, întinzându-se până spre tavan – mai-mai să îl atingă – cu gând să-i pârâie oasele amorțite de poker pe Internet, porni agale către unul dintre cele două frigidere pe care le avea în birou. Ajuns în fața lor se scărpină în cap, se scobi în nas și, tușind zgomotos, deschise frigiderul din dreapta, destinat zilelor în care nu ținea post negru, și își întocmi un sandwich monumental.

În vreme ce mesteca îmbucături mari, eroul nostru se gândea că putea fi chiar una dintre acele zile destinate curei de slăbire rapidă și că ar fi trebuit, mai degrabă, să deschidă frigiderul din stânga, destinat special zilelor de post negru. Adică zilelor în care nu mânca nimic și bea doar berea neagră, rece și gustoasă, ce se afla din belșug în acel aparat frigorific. Revenit la biroul său, în fața provocărilor aproape inumane la care îl supunea natura serviciului său și din cauza căror ajunsese un împătimit al jocului de poker online, eroul nostru se așeză pe scaun, oftând, cu privirea pierdută, prin fereastra deschisă. Încă nu apucase să se așeze cum se cuvine când, deodată, în biroul său intră, prăbușindu-se pe canapea, aproape fără suflare din cauza efortului supraomenesc pe care îl presupunea munca în acest domeniu, unul dintre colegii săi. Cu o voce gâtuită și abia trăgându-și suflarea, colegul său îi spuse, înainte de a se scufunda într-un somn binemeritat: ”E rândul tău să intri în tură!” Atunci eroul nostru își îmbrăcă vestonul, își puse atent pe cap cascheta, își aranjă nodul de la cravată și ieși pe ușă îndreptându-se către datoria ce îl chema (e drept, cu glas tare!). În fața eroului nostru se întindeau primejdii neștiute, iar el mergea cu pas hotărât către depărtările în care se zărea, scris cu litere mari, albe, pe fondul albastru: ”VAMĂ”.

MARIUS C. ROMAȘCANU