NASTRATIN IESE LA PENSIE

Inceputul bland si insorit de octombrie al anului 1970 a adus si pensionarea lui Nastratin din cadrul chefereului. Mecanicul Pamfil Stasie il privea de la fereastra locomotivei cu aburi ”Pacific” pe hatrul si, de-acum, celebrul nostru personaj cum isi facea meseria, lovind cu ciocanul de un kilogram si cu coada lunga rotile si suspensiile vagoanelor. De marfa sau calatori. Adus usor de mijloc, ciocanea cu mare atentie si constiinciozitate: poc… poc… poc. Pamfil il astepta sa se apropie de locomotiva si, dupa salut, il intreba:

– Ia zi, bre, azi e ultima zi de lucru? Nu dai si mata tuica aia in cadru festiv?
Nastratin se indrepta incet din sale, isi aranja halatul albastru, isi potrivi sapca de la uniforma si raspunse:
– Da, pentru ambele intrebari! O sa fie sambata viitoare. Sper sa nu fii la drum…
– Sunt liber, da’ ai da grija, sa fie bautura buna! Nu ”cap in gard” sau ”pufoaica”…

Sosi si ziua asteptata. Sala de sedinte a Regionalei era pregatita frumos, curat, cu flori la masa prezidiului si muzica la casetofonul adus de secretara directorului. Se auzea in surdina Gica Petrescu, pe o caseta cu muzica de petrecere… Colegii (mai multi), colegele (mai putine) si sefii (toti), de-acum „fosti”, au ocupat repede, scaunele, la ora fixata. Nevasta si nora lui Nastratin asteptau emotionate alocutiunile traditionale si firesti unor astfel de momente, urmand ca, la semnalul discret al sarbatoritului (gen: ”Haideti, odata, nu va mai mocaiti atata!”), sa se repeada asupra asistentei cu aperitive, fripturi, salate si prajituri. Dar, mai ales, bautura. Au urmat momente emotionante. Rand pe rand, colegi de tura, acari, fochisti, mecanici, controlori de bilete (zisi si atunci ”nasi”), seful de compartiment, ba chiar si una din casieritele garii si-a exprimat admiratia pentru cat de bun coleg a fost nenea Nastratin, cat de constiincios, punctual, ordonat, politicos, curat si ordonat a fost de-lungul atator ani de munca. A luat cuvantul si directorul, care si-a exprimat regretul ca pierde ”un om care nici macar o data n-a avut vreo abatere disciplinara, absente nemotivate sau motivate, concedii medicale, dar, mai ales un profesionist desavarsit”.

– Sa traiesti multi ani cu sanatate, sa te bucuri cat mai multi ani de pensie, iar daca vom avea nevoie de sfatul si priceperea matale vreodata, sa nu ne lasi! a incheiat directorul, in aplauzele si uralele celor prezenti.

Vadit miscat, cu doua picaturi ca de roua la colturile ochilor (din cauza fumului de la tigara vecinului de masa), Nastratin se ridica sfios, scuzandu-se pentru faptul ca emotia-l impiedica sa le multumeasca asa cum se cuvine tuturor celor care au vorbit atat de frumos despre el, dar si tuturor celor prezenti. Le ura multe succese in munca, sanatate si sa ajunga cu bine la varsta pensionarii.

– Oameni buni, totusi, as avea si eu o intrebare… Nastratin facu o pauza de efect pentru a capta atentia auditoriului.
– As dori sa ma lamuriti si pe mine: de ce a trebuit sa bat zilnic cu ciocanul in rotile si suspensiile vagoanelor, atatia ani de zile?

Dupa cateva momente de stupefactie, asistența a izbucnit in ras, iar in sala se auzea: ”Haios, Nastratin! Nu se putea sa rateze el o gluma ca sa invioreze atmosfera!”… Cateva minute mai tarziu, cand Nastratin a ajuns la statie, sa ciocneasca un dorobant de tuica, i-a spus mecanicului la ureche, ca sa nu-l auda ceilalti:

– Pamfile, tata, io am vorbit serios!

ADRIAN MARACINEANU