Cu pana sa eleganta si subtila de poet si eseist, dl Al. A. Philippide consacra si d-sa, prin „Adevarul“, acestei antologii un foarte interesant si documentat foileton literar, plin de observatii judicioase si inedite. Parerea sa este ca epigrama, prin insusi caracterul ei agresiv, precis si direct, poate singura supravietui celorlalte poeme cu forme fixe, cum erau baladele, rondelele, gazelurile sau pantumurile, disparute din preocuparea poetilor odata cu ultimul lor virtuos Théodore de Banville.

Din aceste forme perimate, singur sonetul se mai mentine gratie acestui Heredia al nostru, care este maestrul Mihail Codreanu. Eu cer voie sa mai inscriu printre sonetisti si pe regretatul meu frate Ionel Pavelescu, ale carui sonete orice ar spune dl Eugen Lovinescu sunt tot asa de lapidare ca si epigramele si epitafurile lui. Tin sa multumesc aici poetului si criticului Al. A. Philippide pentru elogioasa mea citare in legiunea de onoare a epigramistilor. Fac de asemeni un salut roman spre mintea luminata, stapanita si clasica a dlui Perpessicius, care propune, cu drept cuvant, o noua orientare a epigramei spre regele etern al epigramistilor si spre subiectele sale sociale. Cu alte cuvinte, ca epigrama sa devina martiala, evadand din cabotinismul usor al jocurilor de cuvinte, asa de hulite in chiar prefata antologiei. In concluzie, dl Perpessicius regreta ca lipsesc din galeria spiritului romanesc George Ranetti, care si-a inchinat viata vorbelor de spirit si care a lasat catrene scanteietoare in colectia „Furnicii“, si Vasile Bogrea, epigramist mai putin popular, dar inzestrat cu mari resurse spirituale.

Regretul acesta il avem si noi.
Si acum, as vrea sa fac „une querelle d’allemand“, cum se zice, autorilor. Cum a fost cu putinta sa publice intr-o carte atat de interesanta si plina de gust, asa-zisele epigrame ale lui Alexandru Macedonski? Mie, care i-am fost prieten si colaborator, mi-a spus in nenumarate randuri, ca o singura epigrama a sa o considera buna: aceea adresata bardului de la Mircesti, cand, la prima reprezentatie a „Fantanii Blanduziei“, artistului care juca pe Zoil, poetul, invidios, ii facuse masca lui Macedonski. Mai mult, acesta isi indoise picioarele si calca cu ele incovoiate intocmai ca Macedonski, venit la teatru cu tanara sa sotie, Ana Slatineanu Ralet, fata de familie mare.
Nottara, care juca pe Horatiu, imita capul lui Alecsandri. A doua zi, maestrul Macedonski a citit la Fialcovschi aceasta epigrama care s-ar fi cuvenit sa inlocuiasca in volum pe celelalte atat de putin reusite („Lui Vasile Alecsandri“): Orbit de-al gloriei nesatiu, Albit de ani, dar tot copil, E lesne sa ma faci Zoil, Cand singur tu te faci Horatiu. Sunt apoi cateva epigrame ale marelui Hasdeu care isi meritau si ele locul lor de cinste. Mai ramane o chestiune pentru care s-a trecut cu usurinta sau cu indulgenta de majoritatea criticilor: originalitatea acestor spirite si epigrame romanesti. Mai toate epigramele francezilor celor mai celebri si mai talentati sunt variante din Martial. Voltaire, in ura lui contra criticului Fréron (Élie Catherine), care, in timp de 23 ani, prin revista sa „L’année littéraire“, ce aparea la fiecare 10 zile si care insumeaza azi 200 de volume, a dus o lupta fara indurare contra enciclopedistilor si mai cu seama contra lui Voltaire a scris numeroase pamflete, piese de teatru, ca Lécossaise si numeroase epigrame sangeroase contra singurului om curajos, ce-si permisese, in adulatia universala de care este inconjurat magul de la Fernay, sa-i spuna cateva adevaruri juste, dar neplacute. Au tinut isonul lui Voltaire, injurand toata viata pe Fréron, Marmontel si faimosul profesor de literatura Laharpe. Ei bine, Voltaire a imitat din Martial, pe care il cerceta deseori, aceasta epigrama:
L’autre jour au fond dun vallon
Un serpent mordit Jean Fréron.
Que pensez-vous quil arriva?…
Ce fut le serpent qui créva!
care s-ar putea traduce asa:
Pe Jean Fréron de un picior
Un sarpe l-a muscat usor…
Ce socotiti ca s-a-ntamplat?
Tot sarpele-a crapat!
Regretatul Giordano i-a dat o alta forma si a inchinat-o „Sufletului negru“:
Un caine i-a muscat Mainile
Si a murit turbat… Cainele!
Giordano nu si-a dat seama ca era mai logic, cainele sa-l fi muscat de suflet, iar nu de maini; cel cu suflet negru putand sa aiba mainile albe. Dnii Crevedia si Calotescu mai citeaza cea mai reusita epigrama a vechiului scriitor roman Const. Balacescu (1800-1880):

Din modestie se vede
Tot zici ca nu stii nimic!
Tu zici far-a o crede,
Eu cred fara s-o zic.
Iata si originalul ei in frantuzeste:
Lubin pour se faire encenser
Dit quil n-a jamais eu le don de bien ecrire:
Mais il le dit, sans le penser,
Moi je le pense, sans le dire!
Daca i-a fost ingaduit marelui Voltaire sa iscaleasca o epigrama de Martial, de ce un vechi poet roman n-ar fi imprumutat un spirit peste frontiera, cu atat mai mult ca pe acea vreme nu se cereau nici pasapoarte? Inchei aceste randuri prea lungi, cu o strangere afectuoasa de mana pentru autorii pe care-i rog, insa, la editia a II-a sa-mi ceara epigrame inedite. Le ofer trei pentru viitoarele antologii:
Antologia voastra, fara voie S-aseamana corabiei lui Noe:
Ca si intr-insa zac ingramadite, Peste bipezii rari, destule vite.
Si aceasta, lui Sofronie Ivanovici, a carui epigrama in distihuri („Aici zace-o literata / Ce-a fost
mare, doar ca fata!“), a fost pretuita de dl Serban Cioculescu si, apoi, de toti cronicarii la rand:
Epigrama ti-era buna, de se-ncumeta sa spuna ca faimoasa literata n-a fost mare nici ca fata!
Si inca una suplimentara, pentru nepotul meu de la Constanta, care ma trateaza de leu in agonie:
Leul, chiar in agonie,
Poarta-n coada vijelie
Si-n tarana il abate
Pe nepotul temerar,
Care-i trage, pe la spate
Lovitura de magar!
Cincinat Pavelescu
De la un chef cu dame muritoare,
Unde s-au si facut de bacanie,
Atlas cara pe Zeus in spinare,
Fiindca bause-un fluviu de tarie.
Cand insa Hera aparu-n pridvoare,
Atlas fugi, sa n-o ia pe chelie,
Lasand pe Zeus langa felinare
Si descheiat, pardon, la pravalie.
Drept care Zeus, pentru-atari pacate,
Dar nevoind direct ca sa-l inculpe,
Ii porunci sa poarte Terra-n spate!
De-atunci Atlas, trudind pe deselate,
Pe umeri duce-ntreaga societate,
Iar uneori o tine si pe pulpe.
NICOLAE-PAUL MIHAIL

Pedepsirea lui Atlas
Nu stiu din ce pricini si in care scop
La Fontaine ii spuse, tainic, lui Esop:
– „Nu mai pot, colega, urlu, dau cu ranga.
N-ai vazut ce face Aurel Baranga?
Ne loveste-n paine si in meserie…”
Ii raspunse Krilov, plin de perfidie:
– „Stiu eu o pedeapsa pentru acest misel”.
– „Care, scump colega, spune-mi-o si mie.”
– „Sa-l lasam sa scrie
Si scapam de el.”
Nu cautati morala si alte implicatii,
Ci retineti faptul: ma iubesc confratii.
Aurel Baranga
Fabula Fabulistului
Alexandru Macedonski